Ii vedem pe actori pe scena,frumosi,siguri pe ei sub masca personajelor pe care le interpreteaza ,dar nu ne gandim niciodata la repetitiile istovitoare ,la noptile de nesomn pentru ca personajului ii trebuie acel ceva pe care nu l-au gasit inca...Si cauta,si repeta ,se transforma,plang,rad,uita de ei,devin personaje pentru noi ,pentru aplauzele de la sfarsitul piesei care suna mai frumos decat orice melodie...

e cu siguranta un privilegiu...dar trebuie sa te nasti cu abilitatea asta si cu arta in sange. Bineinteles, ca s-ar putea naste o discutie foarte lunga aici, dar eu doar am raspuns la intrebarea ta... munca actorilor e plina de farmec si ea e rasplatita de apaluzele cathartice.

Da... ai impresia ca ei devin chiar personajele,cred ca este foarte greu sa fii actor,dar sunt unii oameni care s-au nascut pentru asa ceva si atunci cand ii vezi pe scena iti dau impresia ca povestea se desfasoara chiar in fata ochilor tai pentru prima data,uneori chiar imi venea sa reactionez,sa opresc pe cineva sa faca ceva :)) atat de capta eram de actiunea facuta de actori,cred ca e foarte greu sa "intri in piele personajului",presupun ca o "particica" din acel personaj va face parte din viata actorului si "nu va mai iesi din piele personajului"...deci da este un privilegiu dar si o povara totodata,presupun :) dar ar trebui sa raspunda si un actor profesionist :D as fi curioasa de raspuns :D

privilegiu, cred ca este mult spus, suna prea pompos...mai degraba o rasplata a curajului si a muncii depuse! nu sunt profesionist, dar in devenire-sper-, si nu am experienta multa, dar cat am jucat eu, va spun ca pe scena ai parte doar de bucurii. mai greu este cand te dai jos de pe scena si realizezi ca s-a terminat visul si te intorci la realitate, unde nu esti decat unul oarecare si toti te cam uita!
Sunt multe de spus si toate subiective, dar un lucru ramane la fel: teatrul este un univers propriu!